Cetăţenia europeană a fost definită prin Tratatul privind Uniunea Europeană, semnat în 1992, la Maastricht, şi intrat în vigoare în 1993. Incluzând drepturi, obligaţii şi participarea la viaţa politică, cetăţenia europeană vizează consolidarea imaginii şi a identităţii Uniunii Europene şi implicarea mai profundă a cetăţeanului în procesul de integrare europeană.

Articolul 17 al Tratatului de instituire a Comunităţii Europene prevede că este cetăţean al Uniunii Europene orice persoană care are naţionalitatea unuia dintre Statele Membre, conform legilor în vigoare în statul respectiv. Cetăţenia Uniunii Europene nu înlocuieşte însă cetăţenia naţională, ci vine în completarea cetăţeniei naţionale, făcând posibilă exercitarea unora dintre drepturile cetăţeanului Uniunii pe teritoriul Statului Membru în care locuieşte.

Cetăţenia europeană are la bază principiile comune ale Statelor Membre:

-principiul libertăţii,

-principiul democraţiei,

-principiul respectării drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale,

-principiul statului de drept

şi decurge din drepturile fundamentale ale omului şi drepturile specifice acordate cetăţeanului european (drepturi de liberă circulaţie şi drepturi civice), descrise în Tratat.

Tratatul de la Amsterdam, intrat în vigoare la 1 mai 1999, a consolidat protecţia drepturilor fundamentale, condamnând orice formă de discriminare, şi a recunoscut dreptul la informaţie şi protecţia consumatorilor.

Cetăţenia Uniunii Europene oferă drepturi cetăţenilor statelor membre şi consolidează protecţia intereseloracestora:

- dreptul la libera circulaţie,

- dreptul de sejur,

- de stabilire,

- dreptul la muncă şi studiu în celelalte state membre ale Uniunii.

- dreptul de a alege şi de a fi ales în Parlamentul European şi în cadrul alegerilor locale în statul de rezidenţă, în aceleaşi condiţii cu cetăţenii statului respectiv;

- dreptul de a beneficia pe teritoriul unui stat terţ (stat care nu este membru al Uniunii Europene) de protecţie consulară din partea autorităţilor diplomatice ale unui alt Stat Membru, în cazul în care statul din care provine nu are reprezentanţă diplomatică sau consulară în statul terţ respectiv;

- dreptul de petiţionare în faţa Parlamentului European şi dreptul de a apela la Ombudsmanul European pentru examinarea cazurilor de administrare defectuoasă din partea instituţiilor şi organismelorcomunitare. Prin Tratatul de la Amsterdam, semnat în 1997 şi intrat în vigoare în 1999, statutul de „cetăţean european” include, în plus, următoarele drepturi:

- dreptul de a se adresa instituţiilor europene într-o limbă oficială a Uniunii Europene1 şi de a primi un răspuns redactat în aceeaşi limbă;

- dreptul de acces la documentele Parlamentului European, ale Consiliului şi ale Comisiei Europene, înanumite condiţii;

- dreptul de nediscriminare, pe bază de naţionalitate, sex, rasă, religie, dizabilitate, vârstă sau orientare sexuală, între cetăţenii Uniunii;

- dreptul de acces egal la funcţia publică comunitară. Comisia Europeană, care are rolul de a veghea la respectarea Tratatului, supraveghează aplicarea prevederilor legate de cetăţenia europeană şi elaborează rapoarte periodice.

Constituţia României, modificată prin referendum, în contextul aderării României la NATO si UE, a introdus articolul 145-1, “Integrarea în Uniunea Europeană”, care prevede în alineatul 2 următoarele: “ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum şi celelalte reglementri comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate faţă de dispoziţiile contrare în legile interne, cu respectarea prevederilor actului de adeziune”.

(Liliana Mihalachi)